Săptămâna trecută am spus povești....povești de business unor oameni mari...așa că o să continui acum, cu încă una.
Holul de la recepția unui hotel din Timișoara era plin cu foarte multe fețe cunoscute atunci când am intrat eu. Veneam de la București pentru a fi trainer într-un program de vânzări în care participanții erau din Italia. Mi se părea că toată lumea era mai prietenoasă...poate și pentru că eu fusesem promovat doar cu două zile înainte într-o poziție importantă, după mine, în compania în care lucram.
Dintr-un scaun aflat lângă barul hotelului s-a ridicat cineva. Era Tom, cel care fusese timp de doi ani director general în România și care acum venise cu echipa lui, din Italia. S-a îndreptat liniștit către mine. Ceva mi-a spus să mă opresc. La jumătatea drumului a întins mâna și a ținut-o așa până când a ajuns la mine. Zâmbetul lui, îndreptat direct spre mine, îmi dădea deja senzația că eu eram singura persoană care conta în acel moment pentru el. A ajuns lângă mine și, până să apuc să spun eu ceva mi-a spus el: "Mihai, bine ai venit la Timișoara! Felicitări pentru promovarea ta și, trebuie să-ți spun, sunt fericit că ai ajuns aici!".
Nu lucrasem niciodată direct cu Tom. De aproape doi ani nu mai era în România. Dar a ținut neapărat să fie primul care mă felicită. Interacțiunile mele cu el, directe sau indirecte puteau fi numărate pe degete. Dar toate erau foarte valoroase. Încă erau și mai sunt și acum. El era cel care la prima conferință de vânzări mă motivase să rămân în continuare în companie, îmi oferise o viziune care mă făcuse să-mi doresc să mă dezvolt și mai mult ca om și ca profesionist. Asta știa el să facă. Comunica cu oamenii într-un fel care-i făcea să se simtă parte importantă din viața organizației, îi provoca într-un fel extraordinar să-și exploreze limitele și, de ce nu, să le depășească. El a fost cel care mi-a dat cel mai frumos feedback pe care îl primisem până atunci, în urma unei vizite de piață. Asta știa el să facă, să vadă potențialul din oameni, să-l scoată la iveală și să-i facă pe oameni să-și dorească apoi să folosească la maxim acest potențial. El era cel care la absolut fiecare întâlnire, formală sau nu, era mult mai preocupat de ceea ce ți se întâmplă ție decât de orice alte lucruri. Și găsea tot timpul cuvintele potrivite să te încurajeze și folosea orice ocazie să-ți transmită, chiar dacă nu totdeauna prin vorbe, că este acolo ori de câte ori ai nevoie de el, că e gata să-ți acorde tot suportul lui. Era recunoscut de toată lumea ca un modelator de oameni. Era unul din modelele mele de leader.
Și iată-l stând în fața mea, felicitându-mă. Cum povestesc de multe ori, picioarele mi s-au muiat...nu știu ce am îngăimat....poate am zâmbit, în mod sigur am zâmbit. În clipa aia putea să-mi spună să fac orice. L-aș fi urmat oriunde....
M-am întrebat de multe ori cum ar fi fost dacă aș fi lucrat direct cu el...
Sunt fericit că acum câteva luni i-am scris și i-am mulțumit pentru toate lucrurile pe care le-am învățat de la el. Așa cum mă așteptam, mi-a răspuns...
Ieri, facebook-ul mi-a dat o veste tristă. Începând de ieri, Tom O'Beirne nu mai poate răspunde mesajelor mele. Dar va rămâne în continuare, mulți ani de acum încolo, modelul meu de leader...unul dintre ele.
RIP Tom O'Beirne
